Decontarea serviciilor medicale transfrontaliere – Hotărâre CJUE (II)

Continuând analiza deciziei C-489/23 pronunțată la 4 septembrie 2025 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), prezentăm răspunsul dat la a doua întrebare preliminară adresată de instanța națională.

Această întrebare a vizat modul în care principiile liberei circulații a pacienților și serviciilor, dar și cele ale eficienței și proporționalității, se aplică în situația în care statul de reședință limitează rambursarea costurilor medicale la nivelul tarifelor interne, atunci când lipsește o autorizație prealabilă.

Întrebarea analizată de CJUE

Se opune dreptul european unei reglementări naționale prin care:

dacă pacientul nu obține autorizația prealabilă,
rambursarea se face doar în limita costurilor care ar fi fost suportate în statul de reședință,
chiar dacă, în realitate, pacientul a plătit sume mult mai mari într-un alt stat membru?

Ipotezele identificate de CJUE

Curtea a arătat că există două situații în care, chiar și fără autorizație prealabilă, pacientul are dreptul la rambursare:

Refuzul nejustificat al autorizației – atunci când statul a refuzat acordarea autorizației, dar acest refuz este infirmat ulterior de instanță.
Situațiile de urgență – atunci când starea de sănătate sau nevoia urgentă de tratament într-o unitate spitalicească a făcut imposibilă obținerea unei autorizații înainte de intervenție.

Concluzia Curții

CJUE a stabilit că art. 20 alin. (1) și (2) din Regulamentul nr. 883/2004, interpretat în lumina art. 56 TFUE, nu interzice o reglementare națională care limitează decontarea la nivelul prevăzut de sistemul național de sănătate, atunci când refuzul autorizației prealabile este justificat.

Cu alte cuvinte, statul de reședință trebuie să deconteze tratamentele efectuate în alt stat membru chiar și fără autorizație, dar doar în limita valorii pe care ar fi plătit-o dacă tratamentul avea loc în țara de origine.

În cuvinte simple

Dacă te tratezi în altă țară din Uniunea Europeană fără să fi obținut înainte autorizația cerută acasă, statul tău nu poate refuza complet rambursarea. Totuși, nu îți va deconta întreaga sumă plătită, ci doar cât ar fi costat același serviciu în sistemul public de sănătate din țara ta.

Altfel spus: tratamentele primite peste graniță se decontează, dar doar până la nivelul „tarifului de acasă”.