CABINET AVOCAT ORADEA
CURPAS FLORIAN CRISTIAN
Stiri si publicatii
Procedura de evacuare. Reglementare – Cod procedură civilă (I)
Nu de multe ori suntem în prezenţa unor situaţii sociale în care persoane ocupă ori folosesc fără drept imobile care aparţin altor persoane, punându-se în aceste ipoteză problema eli [...]
Informaţiile de interes public. Legislaţie. Procedura de comunicare la cerere
Pe lângă obligaţia autorităţilor de a asigura accesul la informaţiile de interes public, prin publicarea acelor rapoarte de activitate în cadrul Monitorului Oficial al României, cât ş [...]
Cabinetul nostru de avocatură împreună cu Autogrand Oradea sărbătoresc 10 ani de colaborare
Clientul nostru Autogrand Oradea, ne-a acordat toată încrederea necesară, drept pentru care am prelungit relația contractuală. Parteneriatul nostru a început în 2012 și se bazează pe [...]
Informațiile de interes public. Legislație – Procedura comunicarii din oficiu
Accesul la informaţiile care sunt catalogate de către legiuitor ca fiind de interes public se realizează cu respectarea prevederilor cuprinse în cadrul unui act normativ special, mai [...]
Nominalismul monetar. Decizie de speță a ICCJ. Interpretare
Principiul nominalismului monetar este unul dintre principiile care afectează în mod direct obligaţia de restiuire a unei sume de bani împrumutate, conform căruia debitorul unei oblig [...]
ICCJ. Suspendarea executării silite – Decizie obligatorie
În cadrul Monitorului Oficial al României, Partea I, numărul 194 din 28 februarie 2022, a fost publicată Decizia cu numărul 81 din 2021 care vizează examinarea sesizării formulate de [...]
Înscrisul sub semnatură privată. Raporturile dintre profesioniști. Regimul juridic probator
Activitatea derulată de către profesionişti, presupune un regim juridic diferit de cel care este aplicabil persoanelor fizice ca şi subiecţi de drept, chiar şi din perspectivă probat [...]
Înscrisul sub semnatură privată. Reglementare (I)
În cadrul articolului de săptămâna trecută am abordat subiectul înscrisului autentic din perspectiva reglementării cuprinse în cadrul Codului de procedura civilă, prin articolul preze [...]
Succesul surâde doar celor perseverenți, neobosiți și serioși
Interviu cu Florian Curpaș, Avocat Titular, Cabinet Individual Avocat Curpaș Florian Cristian - aparut in 3 martie, 2022 Aveți o experiență de 13 de ani în avocatură. Cât de importa [...]
Probele în cadrul procesului civil – Înscrisul autentic (I)
Totdeauna prin rubrica prezentă şi prin subiectele abordate, am încercat să atingem temele care sunt de importanţă pentru justiţiabil şi de incidenţă maximă în eventuala lui întâlnire [...]
Salariul. Reglementare cuprinsă în Codul muncii (II)
Salariul ca şi componentă materială a contractului individual de muncă, obligaţie esenţială a angajatorului, care ţine de însăşi esenţa juridică a contractului individual de muncă, dr [...]
Concediul pentru formare profesională. Codul muncii
Un angajat informat cu privire la drepturile deţinute, nu va putea să fie manipulat şi va cunoaşte dacă drepturile deţinute îi sunt încălcate, de aceia şi tematica articolelor de săpt [...]
Codul muncii: Concediul de odihnă. Reglementare actuală (III)
Perioada concediului de odihna, reglementată de Codul Muncii, după cum am subliniat în cadrul articolelor precedente, este de minim 20 de zile, conform art. 145 alin. 1 Codul Muncii, [...]
Codul muncii: Concediul de odihnă. Reglementare actuală (II)
Am început prin articolul anterior să analizăm prevederile cuprinse în cadrul Codului muncii, mai precis în instituţia juridică a concediului de odihnă şi modalitatea în care legiuito [...]
Codul muncii: Concediul de odihnă. Reglementare actuală (I)
Din păcate, în practică, nu de puţine ori, legea este interpretată într-o manieră care să corespundă doar unor interese particulare, fără a avea în vedere drepturile tuturor participa [...]
Motivarea ICCJ – Decizie privind stabilirea valorii reale de despăgubire în caz de expropriere
Nu cu mult timp în urmă, prezentam justiţiabililor faptul că prin Decizia cu numărul 78 din 2021 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul procedurii de dezleg [...]
Executarea silită. Modificări legislative. Actul de adjudecare (II)
Continuăm tema abordată săptămâna trecută, care vizează modificări aduse legislaţiei procesuale civile în materia executării silite şi vom aborda un subiect sensibil şi trecut cu vede [...]
Executarea silită – Modificări legislative (I)
De cele mai multe ori, subiectele despre care scriem în cadrul prezentei rubrici sunt influenţate de acele probleme care sunt cel mai frecvent întâlnite în practică de către justiţiab [...]
Evaziunea fiscală. Decizie de neconstituționalitate
Conform art. 1 din Legea 241/2005 - “Prezenta lege instituie măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea” [...]
Aprecieri la adresa noastră
CINE SUNT CÂȘTIGĂTORII Acest program a fost creat pentru a distinge cele mai bune companii de cele medii. Liderii din industrie, care stabilesc direcția, se concentrează pe dezvoltare [...]
Clauza penală. Modalitatea de interpretare a ICCJ
Dacă fac un scurt exerciţiu de memorie, cititorii noştri vor observa faptul că, în cadrul articolelor noastre precedente, am mai abordat această problemă juridică, mai precis a clauze [...]
Exproprierea. Determinarea valoriii de despăgubire. Opinia Obligatorie a ICCJ
Exproprierea presupune o procedură administrativă prin care un drept de proprietate privată este transformat într-un drept de proprietate publică, ca urmare a hotărârii luate de către [...]
Titlurile executorii în reglementare civilă actuală (II)
Articolul de săptămâna trecută a prezentat cititorilor noştri titlurile executorii care constau în hotărâri judecătoreşti, însă trebuie avut în vedere faptul că noţiunea de titluri ex [...]
Titlurile executorii în reglementare civilă actuală (I)
Practica ne învaţă că nu întotdeauna obligaţiile asumate de subiecţii de drept sunt executate în mod voluntar, uneori fiind necesar să apelăm la concursul instanţelor de judecată pent [...]
Contractul de schimb. Legislaţie. Noul Cod civil
Realitatea socială ne învaţă faptul că, deşi este cel mai răspândit ca şi incidenţă statistică în ceea ce priveşte încheierea, contractul de vânzare cumpărare, nu este totdeauna opţiu [...]
ASISTENTA JURIDICA
Adresează-ne o întrebare!