În cadrul Monitorului Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 27 iunie 2023, a fost publicată Decizia cu numărul 20 din 2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4.838/99/2020, de către Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie reunită în mod legal în cadrul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost stabilit faptul că:

„În interpretarea şi aplicarea art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, motivele de nelegalitate invocate în cererea de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a actelor administrative fiscale la care aceasta se referă nu sunt limitate la cele invocate în contestaţia administrativă. În interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, anularea obligaţiei fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat potrivit legii, nu împiedică preluarea obligaţiei fiscale de către persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală”.

Această decizie, pronunțată de către instanța supremă, obligatorie, de altfel, prezintă următoarele concluzii care sunt extrem de relevante pentru justițiabil: 1. cererea de chemare în judecată care vizează contestarea unui act administrativ fiscal (de exemplu, contestarea unor decizii de impunere), nu este limitată la motivele pe care reclamantul le-a învederat în cadrul contestației prealabile administrative obligatorii; 2. radierea unei persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, nu împiedică recuperarea creanței fiscale datorate bugetului de stat, funcționând instituța juridică a preluării de datorie.

Cu privire la prima concluzie, ținem să menționăm faptul că ori de câte ori se contestă un act administrativ fiscal (de ex. decizie de impunere), justițiabilul are obligația de a formula în prealabil o contestație administrativă care „este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal” – art. 268 alin. 1 Cod proc. fisc.

Nerealizarea acestei proceduri prealabile va duce la respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă.

Întrucât legiuitorul evidențiază faptul că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă decizia privind soluționarea contestației prealabile:

„Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă” – art. 281 alin. 2 Cod proc. fisc.