Dezvoltarea unei comunități implică de cele mai multe ori proiecte de infrastructură, care trebuie a fi realizate de către municipalități, iar aceste proiecte de infrastructură în condițiile actuale presupun obligatoriu și realizarea procedurilor de expropriere de către unitățile administrativ-teritoriale.

Conform art. 1 Legea 33/1994 –

„Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, așadar procedura de transmitere a dreptului de proprietate privată se poate realiza numai după o justă și prealabilă despăgubire.

Expropriatorul poate să fie statul, prin organismele desemnate de Guvern, pentru lucrările de interes naţional, şi judeţele, municipiile, oraşele şi comunele, pentru lucrările de interes local – art. 12 alin. 2 Legea 33/1994.

Când vine vorba despre procedura de expropriere puncte de vedere divergente există de cele mai multe ori cu privire la valoarea despăgubirilor care sunt acordate, care sunt stabilite de către expropriator prin decizie motivată.

Motivarea unui act administrativ reprezintă o garanție de valabilitate a acestuia și o garanție care stă la baza principiului legalității acestuia.

Într-o decizie de speță, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit faptul că:

„Motivarea actelor administrative este o obligatie a autorității publice, derivată în cazul de faţă din prevederile exprese ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, îndeplinind un dublu rol: acela de transparenţă în profitul beneficiarului actului, care va putea sa verifice daca actul este sau nu întemeiat, precum si acela de a conferi instantei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ” (ÎCCJ dec. civ. sect. contencios administrativ cu nr. 195 din 05.04.2023).

Motivarea unui act administrativ nu poate să aibă un caracter formal, el trebuie să vizeze și să analizeze fiecare perticularitate specială a raportului juridic, dacă există, bineînțeles, instanța supremă evidențiind –

„actul administrativ atacat prin cererile de chemare în judecată conexate nu este motivat conform legii, câtă vreme, deşi s-au menţionat actele pe baza căreia a fost emis, nu s-au arătat, în concret, considerentele pentru care nu s-au primit punctele de vedere ale proprietarilor, rezumându-se să primească punctul de vedere al expropriatorului în considerarea diferenţei foarte mari între valorile despăgubirilor oferite de expropriator, rezultate din evaluarea evaluatorului atestat şi pretenţiile proprietarilor, ori tocmai această diferenţă între propunerea expropriatorului şi pretenţiile proprietarilor justifică motivarea soluţiei adoptate, mai ales că în cauză se dispută o ingerinţă a statului în dreptul de proprietate al unor particulari”.

Așadar, deciziile de expropriere emise de către autorități trebuie să îndeplinească condiția de valabilitate privind motivarea acestora, cu analizarea oricărei particularități, dacă acestea există, în caz contrar, ele fiind lovite de nulitate.