Săptămâna trecută am început a prezenta justiţiabililor, prima parte a procedurii speciale de evacuare, reglementată de Codul de procedură civilă şi am putut observa faptul că această procedură este declanşată obligatoriu de comunicarea unei notificări.

Se pune problemă care este procedura de urmat în ipoteza în care ocupantul, fie ca această ocupaţie a imobilului s-a bazat pe un contract a cărui efecte juridice au încetat, fie că ocupaţia nu a avut la bază un raport contractual, refuză să elibereze imobilul. Proprietarul va declanşa litigiul de evacuare a ocupantului, prin sesizarea instanţei de judecată, după cum subliniază prevederile art. 1041 Cod proc. civ. –

“Dacă locatarul sau ocupantul notificat în condiţiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunţat la dreptul său de a fi notificat şi a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu”.

Avantajul acestei proceduri speciale, rezidă în caracterul urgent, după cum subliniază prevederile art. 1042 alin. 2 Cod proc. civ. –

“Cererea de evacuare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părţilor”,

iar hotărârea pronunţată prin care se dispune evacuarea este executorie şi poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea lor, după cum subliniază prevederile art. 1042 alin. 5 Cod proc. civ. De asemenea apărările pe care le poate face pârâtul sunt limitate în cadrul acestei proceduri speciale, mai precis după cum subliniază prevederile art. 1043 alin. 1 Cod proc. civ., pârâtul nu poate formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată. Singurele apărări pe care pârâtul le poate face în cadrul acestei proceduri sunt –

“apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt şi de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului” (art. 1043 alin. 2 Cod proc. civ.).

Hotărârea judecătorească de evacuare poate să facă obiectul unei contestaţii la executare silită, însă executarea hotărârii de evacuare nu va putea fi suspendată, legiuitorul instituind o singură excepţie. Conform art. 1045 alin. 1 Cod proc. civ. –

“în cazul evacuării pentru neplata chiriei sau a arenzii se va putea dispune suspendarea executării hotărârii în cadrul contestaţiei la executare sau a apelului exercitat de către pârât numai dacă acesta consemnează în numerar, la dispoziţia creditorului, chiria sau arenda la care a fost obligat, suma stabilită pentru asigurarea ratelor de chirie sau arendă datorate până la data cererii de suspendare, precum şi cea aferentă ratelor de chirie sau arendă ce ar deveni exigibile în cursul judecăţii procesului”.

Autor:  Curpas Florian Cristian – avocat civil, Oradea

BIROU AVOCATURA ORADEA – P-ta 1 Decembrie, nr.5, ap.5, Oradea, Jud. Bihor

Tel: +40 746 042 741, Email: curpas.florian@avocat-curpas.ro