Decesul unei persoane, din punct de vedere al efectelor juridice implică, dechiderea procedurii succesorale, care presupune o procedură, fie administrativă non-jurisdicțională, adică care se derulează în fața unui notar public necontradictoriu, unde părțile implicate se înțeleg pe toate aspectele puse în discuție, fie judiciară jurisdicțională/contradictorie, care se derulează în fața unei instanțe de judecată.

De fiecare dată, prima problemă care trebuie soluțioantă, ține de  competența teritorială în derularea procedurii de dezbatere a moștenirii unui defunct, această problemă juridică fiind de actualitate atât în procedura administrativă notarială, cât și în cazul procedurii jurisdicționale derulată în fața instanțelor de judecată.

Pentru procedura notarială de dezbatere a unei succesiuni, competența este reglementată de art. 15 lit. a Legea 36/1995 conform cărora –

“În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, notarul public are competenţă generală, cu excepţiile prevăzute în situaţiile următoare: a) procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu”.

Pentru procedura jurisdicțională care vizează dezbaterea unei succesiuni, competența exclusivă aparține instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului,  această competență fiind  reglementată expres de art. 118 Cod proc. civ.

Se poate observa faptul că în ambele ipoteze, ceea ce interesează pentru determinarea competenței teritoriale, este domiciliul defunctului, mai precis ultimul domiciliu al defunctului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit printr-o hotărâre de speță faptul că –

“Pentru stabilirea instanţei competente din perspectiva prevederilor art. 118 C. proc. civ.

” Înalta Curte reţine că sunt relevante dispoziţiile art. 954 alin. (2) C. civ., potrivit cărora moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă” (decizie civila nr. 2450 din 08 decembrie 2022).

Așadar, ceea ce interesează pentru determinarea competenței de soluționare a unei dezbateri succesorale, fie că vorbim despre procedura administrativă non-jurisdicțională derulată în fața unui notar public, fie că vorbim despre procedura contradictorie jurisdicțională derulată în fața unei instanțe de judecată, este ultimul domiciliu al defunctului.

Nu este relevant, din perspectiva competenței teritoriale, ultima locuință a defunctului, aceasta nu trebuie să fie confundată cu ultimul domiciliu al defunctului.

Ultimul domiciliu al defunctului se va dovedi cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.