Decizie obligatorie ICCJ. Cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului – Dreptul de a fi majorată

În data de 3 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Completul competent să judece dezlegarea unor chestiuni de drept, legal constituit, a pronunţat Decizia nr. 65 din 2025 prin care a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2509/86/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile și, pe cale de  consecință, a stabilit faptul că:

„În interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, în forma în vigoare la data de 16 mai 2019, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma în vigoare în prezent, precum şi a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se realizează cu respectarea limitei maxime prevăzute de lege, la cererea persoanei îndreptăţite, chiar după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, dacă ulterior, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au acordat diferenţe de drepturi salariale sau asimilate acestora, impozabile, drepturi corespunzătoare perioadei de contributivitate impuse de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010”.

Decizia este una obligatorie pentru întreg sistemul de drept național, în temeiul art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Conform acestei decizii, persoana îndreptăţită la indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului va avea posibilitatea să solicite și să beneficieze de recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, dacă în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, a beneficiat de acordarea unor diferențe de drepturi salariale sau asimilate acestora, impozabile.

Cu respectarea a două condiții, mai precis drepturile să fie corespunzătoare perioadei de contributivitate impuse de art. 2 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, adică în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, perioadă în care timp de cel puţin 12 luni să se realizeze venituri și a doua condiție ține de caracterul impozabil al veniturilor realizate.

Așadar, în baza aceste decizii, cuantumul indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului poate să fie majorat și să se solicite diferențele aferente, chiar și după perioada de acordare, dacă beneficiarului îi se vor recunoaște diferențe la drepturile salariale prin hotărâri judecătorești.

Vă mulțumim că ați citit acest articol! Suntem mulțumiți de fiecare client pe care îl putem ajuta sau informa cu noutăți juridice. Ar fi minunat dacă ați putea să luați un moment pentru a scrie o Evaluare pe Google. Cu acest gest ne veți ajuta pe noi și pe ceilalți clienți care caută serviciile sau informațiile noastre.

Avocat Oradea Curpas Florian Cristian

Autor: Curpas Florian Cristian – avocat drept CIVIL Oradea

BIROU AVOCATURA ORADEA – P-ta 1 Decembrie, nr.5, ap.5, Oradea, Jud. Bihor

Tel: +40 746 042 741, Email: av.curpas.florian@gmail.com

By |2025-03-27T13:28:49+00:0027/03/2025|Dreptul Familiei|
Go to Top