Contractul

în ultima perioada, este vãzut ca şi un element neglijabil în relaţiile comerciale, mai precis comerciantul, care este obişnuit cu celeritatea operaţiunilor comerciale, considerã cã este suficientã emiterea facturii fiscale, acceptarea acesteia prin semnãturã şi stampilã de cãtre celãlalt partener.

Importanţa contractului ca şi instrument juridic

Contractul. Regulamente europene. care reglementeazã drepturile şi obligaţiile pãrţilor, devine vizibilã în momentul în care apar întârzieri la platã, în momentul în care una dintre pãrţile raportului juridic comercial, refuzã sã îşi îndeplineascã obligaţiile contractuale, ori deşi le îndeplineşte acestea sunt neconforme.

Însã, importanţa existenţei unui contract ca şi instrument care reglementeazã pe larg relaţia comercialã între partenerii comerciali este mai evidentã în momentul în care vorbim despre relaţii comerciale transfrontaliere, adicã cu elemente de extraneitate.

Din pãcate în ultima perioadã tot mai multe sunt litigiile în care societãţile comerciale române trebuie sã recupereze creanţele datorate de la diverse societãţi comerciale din afara ţãrii şi nu avem încheiat un contract care sã  reglementeze pe larg relaţia comercialã între partenerii comerciali.

Prin prezentul articol vom încerca sã responsabilizãm pe cititorii noştri, ca aceştia sã înţeleagã cã un contract bine întocmit, poate sã facã diferenţa între o procedura judiciarã de recuperare a creanţei datorate care sã dureze maxim 45 de zile, derulat în faţa instanţelor naţionale, ori un litigiu derulat prin diverse ţãri, în baza unor legi a cãror conţinut nu îl cunoaştem şi care presupune costuri atât cu timpul cât şi materiale care nu pot sã fie apreciate.

Astfel, în primul rând trebuie sã definim raportul juridic

cu element de extraneitate, acesta fiind oricare raport juridic în cadrul cãruia intervine un element care nu ţine de legea naţionalã, cum ar fi naţionalitatea strãinã a unei pãrţi, domiciliul uneia dintre pãrţi este în afara ţãrii, faptul cã bunurile au fost livrate în afara ţãrii, etc.

Contractul de asigurare de bunuriPentru a evita probleme juridice complicate, care implicã costuri destul de ridicate, două chestiuni ar trebui în primul rând sã fie reglementate prin contractul care prezintã elemente de extraneitate, mai precis competenţa de judecatã a eventualelor litigii şi în al doilea rând legea aplicabilã raportului juridic.

Se pune problema de ce ar fi aceste doua elemente atât de importante, răspunsul este unul evident, dacã stabilim ca fiind competente sã soluţioneze un litigiu. apãrut în derularea drepturilor şi obligaţiilor contractului, instanţele naţionale, nu va trebui sã ne judecãm în alte ţãri, iar dacã stabilim cã este aplicabilã legea românã faţã de drepturile şi obligaţiile contractului, vom cunoaşte întotdeauna conţinutul acestora.

Conform art. 25 alin. 1 Regulamentul 1215 din 2012

Dacă prin convenția părților, indiferent de domiciliul acestora, competența de soluționare a litigiului care a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr-un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective, cu excepția cazului în care convenția este nulă și neavenită în privința condițiilor de fond în temeiul legislației statului membru respectiv”.

Aşadar, pãrţile unui contract au libertatea de a stabili prin clauze contractuale competenţa de soluţionare a unui litigiu care intervine între ele, iar aceastã clauzã contractualã de atribuire de competenţã este una obligatorie, art. 25 alin. 1 Regulamentul 1215 din 2012 evidenţiind –

Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților”.

De asemenea pãrţile unui contract pot sã stabileascã prin intermediul clauzelor contractuale legea care sã fie aplicatã contractului, drepturilor şi obligaţiilor generate de cãtre acesta.

Conform art. 3 Regulamentul 593 din 2008 (Roma I)

Contractul este guvernat de legea aleasă de către părți. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din împrejurările cauzei. Prin alegerea lor, părțile pot desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părți din acesta”.

Acestã clauzã contractualã prin care pãrţile unui contract aleg legea care urmeazã sã guverneze contractul în sine, este la fel de importantã, întrucât comerciantul va cunoaşte drepturile şi obligaţiile care le deţine şi va cunoaşte conţinutul actelor normative care se aplicã raportului juridic.

Aşadar, cu titlul de concluzie, dacã nu dorim sã ne judecãm prin alte ţãri şi mai important dupã legi strãine, ar fi bine ca şi comercianţi sã nu mai neglijãm dreptul de a avea un contract comercial scris, care sã cuprindã clauze clare şi concise în privinţa drepturilor şi obligaţiilor deţinute şi care sã reglementeze legea aplicabilã contractului şi instanţa competentã sã soluţioneze litigiile dintre pãrţi.

Aceasta poate sã fie diferenţa între a recupera sau nu sumele de bani datorate de societãţi comerciale strãine.

Despre autor: Avocat Oradea – Curpas Florian Cristian

BIROU AVOCATURA ORADEA – P-ta 1 Decembrie, nr.5, ap.5, Oradea, Jud. Bihor

Tel: +40 746 042 741, Email: curpas.florian@avocat-curpas.ro