Contractul de locațiune. Noul Cod civil. Reglementare (I)

Analizând prevederile Codului civil, care a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, se poate observa faptul că legislaţia civilă a fost modificată substanţial, iar unul din aspectele care au suferit modificări importante a fost materia contractelor civile.

Nu ne propunem ca în cadrul prezentului articol să venim să dezbatem totalitatea modificărilor realizate prin noul act normativ în materia contractelor, dar ne propunem ca în cadrul următoarelor articole să ne aplecăm atenţia asupra unui contract care este extrem de uzitat, mai precis contractul de locaţiune şi o specie a acestuia contractul de închiriere de locuinţe. Reglementarea legală a contractului de locaţiune se găseşte în cadrul Codului civil şi este cuprinsă între articolul 1.777 şi până la articolul 1.835, incluzându-se în cadrul acestor articole regulile generale aplicabile fiecărui contract de locaţiune precum şi regulile derogatorii care guvernează prevederile contractului de închiriere a locuinţelor.

Materia contractului de locaţiune începe cu definiţia acestuia care este cuprinsă în cadrul articolului 1.777, stabilindu-se faptul că în ipoteza în care printr-un contract o persoană numită locator se obligă să asigure cocontractantului, numit locatar, folosinţa unui bun fie că este mobil fie că este imobil (art. 1.778 Cod civil), pentru o perioadă de timp, în schimbul unui preţ care poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaţii (art. 1.780 cod civil), vom fi în prezenţa unui contract de locaţiune. Prezentul Cod civil aduce un element de noutate, spunem noi chiar benefic, în materia contractului de locaţiune, mai precis durata maximă a contractului de locaţiune. Astfel în cadrul art. 1.783 Cod civil se stabileşte faptul că perioada maximă pentru care se poate încheia un contract de locaţiune este de 49 de ani, iar în ipoteza în care părţile au încheiat contractul pentru o perioadă mai mare de 49 de ani, acesta se va reduce la perioada maximă stabilită de legiuitor. Aşadar contractul încheiat de către părţi cu încălcarea prevedrilor legale privind durata maxima a contractului de locaţiune nu este sancţionat cu nulitatea ci cu reducerea perioadei acestuia. Dar se pune problema duratei pentru care a fost încheiat un contract de locaţiune în ipoteza în care nu este stabilită perioada pentru care a fost încheiat, mai precis contractul de locaţiune pe perioadă nedeterminată.

Această problemă are soluţia legislativă cuprinsă în cadrul art. 1.785 din cadrul Codului civil, unde se stabileşte faptul că un contract de locaţiune pe durată nedeterminată se consideră că a fost încheiat pentru 1 an în cazul locuinţelor nemobilate ori pentru spaţiile necesare exercitării activităţii unui profesionist; pentru perioada pentru care a fost calculată chiria inserată în cadrul contractului (pentru bunurile mobile ori camerele, apartamentele mobilate) ori pe durata locaţiunii imobilului (în cazul bunurilor mobile puse la dispoziţia locatarului pentru folosinţa unui imobil).

Vă mulțumim că ați citit acest articol! Suntem mulțumiți de fiecare client pe care îl putem ajuta sau informa cu noutăți juridice. Ar fi minunat dacă ați putea să luați un moment pentru a scrie o Evaluare pe Google. Cu acest gest ne veți ajuta pe noi și pe ceilalți clienți care caută serviciile sau informațiile noastre.

Avocat Oradea Curpas Florian Cristian

Autor: Curpas Florian Cristian – avocat Oradea

BIROU AVOCATURA ORADEA – P-ta 1 Decembrie, nr.5, ap.5, Oradea, Jud. Bihor

Tel: +40 746 042 741, Email: av.curpas.florian@gmail.com

By |2024-09-26T10:04:11+00:0026/09/2024|Drept civil|
Go to Top