O problemă destul de delicată şi care este de actualitate pentru o bună parte din cititorii noştri, ţine de procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv pe vremea regimului comunist, legislataţia aplicabilă şi procedura în faţa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

De cele mai multe ori, procedura în faţa acestei instituţii este blocată, în mod voit de către factorii de decizie din cadrul acesteia, mai precis sub pretextul necesităţii depunerii unor acte juridice suplimenatare, această autoritate amână în mod nejustificat finalizarea procedurii de despăgubire a persoanelor îndreptăţite şi acordarea acestor despăgubiri, solicitând de multe ori înscrisuri care deja, fie au fost depuse, fie nu sunt necesare.

Trebuie avut în vedere faptul că această practică este una nelegală, abuzivă şi care poate să fie stopată de către persoanele îndreptăţite, prin intermediul unei acţiuni în faţa instanţelor de judecată, prin care se solicită obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea deciziilor de despăgubire.

Conform art. 34 alin. 1  Legea 165 din 2013 –

“Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni”,

aşadar, acele dosare care conţin deciziile de recunoaştere a calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea de despăgubiri şi care erau înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data intrării în vigoare a Legii 165/2013, mai precis data de 20 mai 2013, trebuiau să fie soluţionate în termen de 60 de luni.

Conform art. 34 alin. 2 Legea 165 din 2013 –

“Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni”,

pe de altă parte dosarele care sunt înregistrate ulterior datei intrării în vigoare a Legii 165 din 2013, la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data la care au fost înregistrate.

Data înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarului unei persoane îndreptăţite la acordarea de despăgubiri se poate obţine prin intermediul unui simplu demers administrativ faţă de Prefecturi, care au o evidenţă a tuturor dosarelor, datei la care au fost communicate faţă de comisie şi numărul de înregistrare.

Odată cunoscute aceste informaţii, justiţiabilul va formula o acţiune civilă, scutită de plata taxelor judiciare de timbru, indiferent de valoare pe care o solicită, prin care va tinde la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti în cadrul căreia Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va fi obligată să emită decizia de compensare și stabilire a despăgubirilor.

Recomandăm să citiți și următoarele articole:

Nimeni nu este mai presus de lege – Succes în cadrul unui litigiu în contradictoriu cu Protecția Consumatorilor Bihor și Agenția Județeană a Finanțelor Publice Bihor

Concubinajul – Cod civil: soarta juridică a bunurilor dobândite de concubini

Decizie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ICCJ – Drepturile conferite de Legea 309/2002 văduvelor necăsătorite

Contractul de fideiusiune – Efectele juridice între fideiusor şi creditor. Beneficiul de discuţiune şi de diviziune

Vă mulțumim că ați citit acest articol! Suntem mulțumiți de fiecare client pe care îl putem ajuta sau informa cu noutăți juridice. Ar fi minunat dacă ați putea să luați un moment pentru a scrie o Evaluare pe Google. Cu acest gest ne veți ajuta pe noi și pe ceilalți clienți care caută serviciile sau informațiile noastre.

Avocat Oradea Curpas Florian Cristian

Autor: Curpas Florian Cristian – avocat drept CIVIL Oradea

BIROU AVOCATURA ORADEA – P-ta 1 Decembrie, nr.5, ap.5, Oradea, Jud. Bihor

Tel: +40 746 042 741, Email: av.curpas.florian@gmail.com

By |2023-06-22T05:59:58+00:0022/06/2023|Drept civil|
Go to Top